Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 88 de ani, a expediat pe Twitter primul ei mesaj, vineri, cu ocazia vernisajului unei expoziţii dedicate informaţiei şi tehnologiei, la Science Museum din Londra, informează theguardian.com, citat de Mediafax.
„Este o adevărată plăcere pentru mine să vernisez expoziţia „Information Age” la Science Museum şi sper că oamenii vor veni să o vadă. Elizabeth R”, a scris regina la ora 11:35, ora locală a Marii Britanii.
Contul de Twitter al suveranei britanice a fost administrat anterior de biroul de presă al casei regale.
Regina şi soţul Maiestății Sale, ducele de Edinburgh, au participat vineri dimineaţă la inaugurarea primei galerii permanente din Marea Britanie, deschisă la Science Museum din Londra, care este dedicată istoriei informaţiei şi tehnologiilor din domeniul comunicaţiilor.
Expoziţia, intitulată „Epoca Informaţiei: Şase reţele care au schimbat lumea”, acoperă 200 de ani de transformări din domeniul tehnologiei, de la telegraful electric, televiziune, telefonie, comunicaţii prin satelit şi până la reţelele mobile de date şi voce.
Această galerie permanentă reprezintă primul proiect realizat în cadrul unui plan mai amplu şi foarte ambiţios ce vizează transformarea muzeului londonez. Următorul proiect, ce va consta în amenajarea unei galerii dedicate matematicii, va avea un design creat de Zaha Hadid şi va fi inaugurat în 2016. O galerie dedicată istoriei medicale, care va fi inaugurată în 2018, va fi cea mai mare din lume de acest gen.
Vineri dimineaţă, contul @BritishMonarchy a publicat o serie de mesaje despre modul în care regina Elisabeta a II-a a folosit noile tehnologii de comunicaţii pe durata domniei sale. Elisabeta a II-a a ţinut primul ei discurs de Crăciun la televiziune în cadrul unei transmisiuni în direct în care suverana a vorbit despre viteza cu care lucrurile se schimbă în jurul nostru.
Elisabeta a II-a a devenit, pe 26 martie 1976, primul monarh din lume care a expediat un e-mail, cu ocazia unei vizite pe care a efectuat-o într-o bază a armatei britanice – Royal Signals and Radar Establishment.
Add comment