Denisa Radian abia ce s-a întors de la Paris, de la Târgul de Pret-a- Porter. Nici n-a ajuns bine în ţară, unde a stat doar trei zile, că a plecat din nou în străinătate, la un târg de ţesături. Caută inspiraţie şi materiale pentru noile colecţii Nissa
„E o perioadă mai încărcată, dar sper ca toate drumurile astea să fie cu bătaie lungă”, spune Radian, una dintre cei trei acţionari ai afacerii Nissa, care generează venituri de patru milioane de euro. „Suntem un brand mediu, unul românesc, şi ne place să spunem că nu lucrăm confecţii, ci colecţii. Asta pentru că suntem prezenţi în domeniul producţiei şi comercializării de produse vestimentare de damă”, afirmă Denisa Radian, economist, care deţine 40% din acţiunile companiei.
„Este o afacere de familie, în care fiecare are atribuţii. Mamei îi revine partea financiară, Oana răspunde de marketing şi de achiziţii, iar eu – de partea administrativă şi de producţie”. Împreună au înfiinţat în 2001 un atelier cu patru maşini de cusut într-un apartament cu două camere. O investiţie de 1.000 de euro, îşi aminteşte Radian.
„Atelierul producea sub brand propriu serii foarte mici de produse pentru magazinele multibrand din ţară, gen Dada”. Profitul obţinut a fost reinvestit rapid, aşa că, patru ani mai târziu, Nissa îşi deschide primul său magazin, la Craiova, unde compania îşi are sediul social. Câteva luni mai târziu, a venit şi rândul Bucureştiului, unde un magazin a fost deschis într-o galerie comercială. „S-a întâmplat după ce mult timp am fost pe lista de aşteptare”, îşi aminteşte administratorul afacerii.
Se caută oameni
În prezent, Nissa înseamnă 6 magazine în Bucureşti şi tot atâtea în ţară, 300 de angajaţi, două secţii de producţie în Capitală, două colecţii vestimentare anual, fiecare cu o mie de piese minim (haine şi accesorii) şi 20.000 de articole realizate lunar.
„O parte din producţie este externalizată la unităţi din ţară care asamblează piesele trimise de noi”, explică Radian. „Intenţia noastră este să facem şi noi angajări, nu doar confecţioneri pentru cea de-a doua secţie de producţie nou-înfiinţată, ci şi pentru zona de vânzări. Căutăm shop manageri, în special pentru unităţile din Bucureşti, pentru că vrem să oferim clienţilor noştri consiliere completă şi sinceră”, mai spune ea.
„La începutul anului nu am avut cui să vindem”
Denisa Radian recunoaşte că afacerea presupune eforturi financiare – „ne-a fost permanent teamă de împrumuturi, şi asta a echivalat cu o mai bună organizare din partea noastră” -, şi că 2010 n-a debutat sub cele mai fericite auspicii. „Au fost săptămâni bune în care în centrele comerciale unde aveam şi noi magazine nu venea nimeni. Nu aveam trafic, nu aveam cui să vindem. Ne-am tot întrebat dacă e criza de vină, dacă e vremea neprietenoasă, dacă vorbim de un cumul de factori. Abia în iunie – iulie am reuşit să recuperăm pierderile din lunile respective”.
Cu toate astea însă, acţionarii au decis să nu renunţe la oameni şi să deschidă, la începutul lui martie, un nou magazin, într-o zonă centrală din Bucureşti. „Este magazinul nostru de referinţă”, explică Radian, „primul stradal”, o investiţie de 250.000 de euro, ce include şi un outlet la demisolul elegantei locaţii.
Produse româneşti în buticurile din Olanda, Danemarca, Franţa şi Irlanda
Cu 12 magazine care generează venituri de 4 milioane de euro, Nissa s-a impus în peisajul de fashion autohton. La începutul lui septembrie, brandul a decis să participe în premieră la Pret-a-Porter Paris cu piese din colecţiile ce sunt la vânzare şi-n România. „Am muncit mult”, spune Radian despre prezenţa la acest târg ale cărui rezultate „se vor vedea pe termen lung”. „Imaginea noastră ca producător român nu este percepută întotdeauna ca un aspect pozitiv în ochii partenerilor. Nu ne ajută să încheiem contracte din prima. Suntem într-o perioadă de testare, trebuie să vadă că oferim calitate, că suntem serioşi, că livrăm marfa atunci când promitem. Dar, da, Parisul a fost o experienţă şi vom participa şi la alte târguri”.
Sursa: gandul.info
Add comment