Jurnalistii de la editia germana a cotidianului economic Financial Times a lansat un sondaj pe pagina de internet a publicatiei, in care ii intreaba pe cititori daca ar vrea sa se revina la marca germana.Mai mult de jumatate dintre respondenti, 57% mai exact, si-au manifestat dorinta ca Germania sa revina la moneda nationala folosita inainte de adoptarea euro. O treime dintre germani sustin in continuare moneda unica europeana, in timp de 12% dintre cei care au participat la sondaj spun ca ar fi de acord cu iesirea din zona euro, dar intreaba ce se va intampla dupa aceea. In acest context, publicatia a tiparit pe prima pagina pretul in marci germane al ziarului, respectiv 4,11 DM, iar intre paranteze pe cel in euro, de 2,10 €.
Marca germana a fost un simbol al stabilitatii si puterii economice ale Germaniei de Vest in deceniile de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Fostul cancelar Helmut Kohl a reusit cu greu, in anii ’90, sa convinga populatia cu privire la beneficiile monedei unice europene, pregatind introducerea acesteia. Actualul cancelar, Angela Merkel, a aratat in repetate randuri ca va apara euro, in pofida problemelor financiar fiscale ale mai multor tari, in frunte cu Grecia, care au declansat criza la nivelul zonei. Majoritatea germanilor se opun, insa, ajutoarelor financiare externe pentru Grecia. In conditiile instabilitatii zonei euro, pe fondul crizei datoriilor din mai multe tari, viitorul monedei unice este pus sub semnul intrebarii. Cotidianul britanic Daily Express scria la sfarsitul lunii iunie ca banca centrala a Germaniei ar fi inceput deja sa tipareasca marci, Berlinul pregatindu-si astfel iesirea din zona euro.
Add comment