Soţii Pavel şi-au deschis o grădiniţă particulară, mai mult pentru cei doi copii ai lor. Acum au 40 de copii la grădiniţă şi tot continuă să vină. Deja au trecut criza, deşi au refuzat cu încăpăţânare să facă credite pe la bănci. Trăiesc decent numai din câştigul pe care li-l aduce această afacere. Acum se gândesc să-şi deschidă şi şcoală
„Nicule, noi te ştim de zece ani şi eşti om serios. Ce-ţi veni să-ţi deschizi tocmai grădiniţă în asemenea vremuri, într-o ţară ca asta?”. Cam aşa au crezut cunoscuţii că-l aduc cu picioarele pe pământ pe amicul lor, Nicu Pavel, când au auzit că, împreună cu soţia sa, ar vrea să-şi deschidă o grădiniţă particulară în Bucureşti, în cartierul Pajura. Dar Nicu şi soţia sa, Gabriela, ştiau prea bine ce fac.
Toată povestea a început la o serbare de la grădiniţa de stat, unde soţii Pavel îşi trimiseseră fiul. Educatoarea nu-i dăduse şi micuţului un instrument muzical pe scenă, ca tuturor celorlalţi copii, pe motiv că el n-are ureche muzicală. „Noi, când am auzit ce a invocat, ne-am uitat unul la altul şi am izbucnit în râs. Căci copilul nostru era în anul doi la Percuţie, la Şcoala Populară de Artă”, zice Gabriela. În ziua aia a început să-i înflorească ideea să-şi deschidă grădiniţă particulară. Acum, băiatul are 12 ani, iar sora cea mică, Sara, este zi de zi la grădiniţa lui mami şi a lui tati, la rând cu ceilalţi copii. Din când în când, la pauză, le mai bate în uşă, spunându-le cu ochii sclipind: „Să ştiţi că astăzi am spus doamnei educatoare toată poezia”. Închide uşa şi pleacă înapoi, la clasă. „Vedeţi? Tocmai de asta am vrut să avem această grădiniţă; am plecat de la ideea de a crea un sistem mai bun pentru copiii noştri”, ne spune Gabriela. Are 32 de ani, iar grădiniţa a inaugurat-o în urmă cu cinci ani, numind-o Winnie. Acum au nouă angajaţi, tarife între 700 şi 1.100 de lei pe lună şi autorizaţie de la Ministerul Educaţiei.
Însă cum arată grădiniţa Winnie? Cum intri, dai cu nasul de personaje din poveşti desenate pe pereţi, de ursuleţi şi de Albe ca Zăpada. Pe cele trei etaje te plimbi de drag, căci peste tot te împiedici de fluturaşi coloraţi de hârtie sau de floricele atârnând din pereţi. Adult să fii, şi tot îţi vine să te tăvăleşti pe mocheta pufoasă. În clase, din loc în loc, sunt fotolii micuţe, ca pentru păpuşi, speciale să şadă în ele copiii cei mai mici. Iar doamna educatoare nu stă la catedră, aşa cum o ştim prin grădiniţele de stat, ci chiar în mijlocul copiilor, aşezată pe un scăunel minuscul, colorat în roşu şi în albastru. Ca să le fie drag că vin la grădiniţă, copiii sunt împărţiţi în „grupa tigrişorilor”, „a elefănţeilor”, „a ursuleţilor” şi „a iepuraşilor”. Au şi două spaţii de joacă, unul pe terasă, altul la parter.
Sediu de 500.000 de euro, dotări de 100.000
Pe soţii Pavel afacerea nu i-a transformat peste noapte în oameni bogaţi, însă reuşesc să trăiască numai din asta şi să-şi întreţină şi familia, tot aşa. Au refuzat cu încăpăţânare să facă credite pe la bănci şi, în ciuda crizei, nu au nicio datorie. Acum, la început de an şcolar, s-au strâns deja vreo 40 de copii şi mai urmează. Asta e foarte bine pentru o grădiniţă medie, de cartier, aşa cum este a lor.
Gabriela era bugetară când a pus ochii pe clădire, să o cumpere. Zece ani a fost asistent medical, mai lucrase şi pe la fundaţii, cu copii dezavantajaţi. În fine, mai avea şi pregătire de consilier şcolar şi educator – învăţător. Soţii au avut noroc cu un prieten de familie plecat în străinătate; el le-a dat jumătate de milion de euro cu care au cumpărat clădirea viitoarei grădiniţe. Până acum au mai investit în plus în jur de 100.000 de euro (mobilier pentru clase, cabinet medical, bucătărie, dormitor pentru copii). Mare parte din banii aceştia au venit tot din grădiniţă, reinvestind ce câştigau. Nu şi-au cumpărat maşini scumpe din ce au câştigat, ci au folosit banii să se dezvolte.
Treaba a mers fiindcă au ştiut să facă echipă: Nicu e managerul, Gabriela stă în grădiniţă până seara la opt, să supravegheze cursuri, să facă fel şi fel de socoteli şi bugete, sau să adauge hârţoage la dosare. Golurile financiare le-au trecut graţie rezervelor băneşti ale prevăzătorului Nicu: cum în copilărie a muncit ca omul mare, stând la cozi de la şapte ani, acum, ca adult, s-a obişnuit să fie cel mai prudent om. „Am avut şi prăpăstii financiare. De pildă, eram la bancă şi mă sună soţia: Iubitule, am nevoie urgentă de bani. Câţi? întreb. Păi, cam 50 de milioane aşa. Aoleo! În cât timp? Păi, aşa, în vreo 15 minute”, povesteşte Nicu. Ce se întâmplase? Era una dintre perioadele în care mămicilor nu le mai intrase salariul pe card în ziua de leafă, iar bani să plătească grădiniţa n-aveau decât în rate. Cum încasările de abia se târau, nici Gabriela, la rândul ei, nu prea mai avea bani să-şi plătească angajaţii la timp. Or, ea era obişnuită să dea mereu salariaţilor ei banii la timp. Şi de fiecare dată a reuşit.
Sursa: Gandul.info
Comentarii