Ne vom ocupa in materialul de fata de ciupercile Psalliota (Agaricus) bisporus, incercand sa expunem atat tehnici de cultura, generalitati privind morfologia acestei specii, cat si principalele boli si daunatori care pot sa apara, precum si metode de combatere a acestora.
Pe teritoriul Romaniei se gasesc in flora spontana multe specii de ciuperci comestibile. Acestea fac parte din clasa Basidiomycetes, increngatura Mycophyta. Dintre acestea, cele mai raspandite sunt : Creasta cocosului (Clavaria aurea), Flocoselul (Hydnum repandum), Manatarca (Boletus edulis), Buretii galbeni (Cantharellus cibarius), Rascovul (Lactarius deliciosus), Iutari (Lactarius piperatus).
Cultura ciupercii Agaricus bisporus
1. Ciupercile comestibile in Romania
In cadrul Institutului de Cercetari pentru Legumicultura si Floricultura de la Ferma Mogosoaia s-au efectuat cercetari privitoare la stabilirea si imbunatatirea tehnologiilor de cultura a ciupercilor destinate consumului inca din ultimele decenii ale secolului 20.
Dintre ciupercile comestibile, tehnologia de cultura este stabilita pentru urmatoarele specii :
– ciuperca alba, crem sau bruna, pentru temperaturi scazute (12-16°C) la fructificare, numita si ciuperca criofila – Psalliota (Agaricus) bisporus.
– ciuperca alba, pentru temperaturi mai ridicate (20-26°C) la fructificare, denumita si ciuperca termofila sau Psalliota edulis
– buretele rosiatic – Pleurotus florida
– buretele vanat denumit si pastravul fagului sau Pleurotus ostreatus
– buretele cornet – Pleurotus cornucopiae
– buretele ciuciulete – Coprinus comatus
– ciuperca cu val – Stropharia rugosa
2. Denumirea si incadrarea taxonomica a speciei Agaricus bisporus
Din punct de vedere taxonomic, ciupercile genului Psalliota (Agaricus) fac parte din clasa Basidiomycetes, subclasa Holobasidiomycetes, ordinul Hymenomycetales, familia Agaricaceae. Basidiomicetele sunt ciuperci superioare, evoluate, cu miceliu pluricelular. Organul sporifer este basidia, pe care se formeaza spori numiti basidiospori in numar de 4 de regula, in numar de 2 in cazul Agaricus bisporus. Ciupercile ordinului Hymenomycetales prezinta basidiile sub forma de himeniu.
In ultima perioada denumirea de Agaricus bisporus este desemnata drept cea corecta, fata de Psalliota bisporus. Totusi, ele sunt inca utilizate in paralel. O denumire mai veche pentru Agaricus bisporus este Agaricus brunnescens. Denumirea bisporus deriva din faptul ca, pe cand majoritatea basidiomicetelor au 4 basidiospori pe fiecare basidie, Agaricus bisporus are numai 2, de culoare bruna.
Denumirea romaneasca pentru aceasta specie este ciuperca alba, crem sau bruna sau ciuperca criofila (N. Mateescu). In engleza termenul utilizat este de « button mushrooms ».
Genul Agaricus cuprinde aproximativ 100 de specii, dintre care cele mai raspandite sunt Agaricus bitorquis, Agaricus augustus, si ciuperca de camp, Agaricus campestris. Sunt de asemenea si specii otravitoare, cum ar fi Agaricus placomyces si Agaricus xanthodermus.
3. Morfologia ciupercii Agaricus bisporus
Corpul ciupercii este format din doua parti : carpofor, in partea aeriana si hife miceliene, cu reflexe metalice alb-cenusii, puternic ramificate in substratul nutritiv in partea subterana. Hifele miceliene la inceput sunt subtiri si pe masura ce se dezvolta cultura, hifele miceliene incep sa se uneasca in manunchiuri formand ulterior cordoane miceliene de culoare alba.
Partea aeriana a corpului vegetativ, respectiv carpoforul, este alcatuit din doua parti anatomice : palarie si picior. In alcatuirea palariei se disting, de la exterior spre interior :
– cuticula sau membrana, care poate fi de culoare alba, crem, bruna, cu suprafata neteda fibros scamoasa sau solzoasa
– pulpa sau carnea, de culoare alba, compacta sau laxa
– stratul himenial ce cuprinde lamelele basidiale ale ciupercii pe care se vor forma sporii
– camera subhimeniala, ce reprezinta spatiul dintre lamelele basidiale si velum
– velumul, o prelungire a cuticulei, care uneste marginea palariei cu piciorul. La deschiderea palariei, velumul se rupe si ramane sub forma unui inel in partea superioara a piciorului. Velumul prezinta un interes deosebit pentru cultivator deoarece starea lui indica momentul recoltarii. Valoarea comerciala a ciupercilor este cea mai ridicata cand velumul se prezinta intreg.
Palaria ciupercii poate avea diferite forme : plata, turtita, concava, cu suprafata neteda, fibroasa sau scamoasa si de culoare alba, crem sau bruna.
Piciorul ciupercii prezinta la exterior cuticula care in toate cazurile este neteda si alba, in interior pulpa care este ceva mai laxa fata de cea a palariei, iar in mijloc se gaseste canalul medular.
Piciorul ciupercii poate fi cilindric, conic umflat la baza, alungit sau scurt.
Palaria si piciorul ciupercii sunt constituite dintr-o impletitura compacta de hife miceliene.(N. Mateescu)
4. Valoarea nutritiva a ciupercilor
Aceste ciuperci sunt cultivate inca dinainte de 1800 pe teritoriul SUA. In prezent, in Statele Unite, Agaricus bisporus ocupa 90% din totalul productiei de ciuperci comestibile, USA fiind una din cele mai mari producatoare de ciuperci din aceasta specie. Financiar, se estimeaza ca valoarea recoltei anuale de ciuperci din Statele Unite atinge 800 milioane dolari. (T. Volk, K. Ivors)
Pe plan mondial insa, amploarea culturii de Agaricus bisporus scade la 40% din totalul ciupercilor cultivate.
Dupa FAO, in ultimii 10 ani, productia mondiala s-a dublat, datorita continutului bogat in substante azotate si in special in proteine. Continutul in proteine al ciupercilor proaspete este de 4-5% si acesta poate fi exemplificat si prin faptul ca pe 1 m2 cultivat anual cu ciuperci (pe 1 m2 se poate realiza etajat o cultura de 2-3 m x 10 kg ciuperci x 3 cicluri de productie pe an = 60-90 kg de ciuperci) se pot realiza 3 kg substante proteice, comparativ cu 200 g cat se obtin de pe aceeasi suprafata cultivata cu grau.
Valoarea nutritiva a ciupercilor cultivate este datorata zaharurilor, precum si altor glucide usor asimilabile, ale caror caracteristici principale constau in faptul ca jumatate din ele sunt formate din glicogen, asemanator cu cel din proteina animala. De asemenea contin o serie de vitamine, dintre care cele mai importante sunt vitamina D si vitaminele din complexul B.
5. Fazele fenologice la ciuperca Psalliota
In dezvoltarea sa, carpoforul trece prin urmatoarele faze fenologice :
– mugurii sau primordiile de fructificare, care se formeaza in interiorul stratului de amestec de acoperire, dupa un interval de 10-12 zile de la acoperire. Aparitia mugurilor de fructificare in toata grosimea amestecului de acoperire indica cultivatorului ca zona fructiofera este formata si in consecinta se vor reduce stropirile, intrucat trebuie sa apara urmatoarea faza fenologica a ciupercii de cultura
– butonii de fructificare, cu diametrul de 10 mm, apar la suprafata straturilor, dupa 16-18 zile de la acoperire
– ciuperca individualizata, cand se disting palaria si piciorul, apare dupa 3 saptamani de la acoperire
– aparitia velumului reprezinta faza care indica maturitatea comerciala si marcheaza inceputul recoltarii
– ruperea velumului indica deja scaderea valorii comerciale si se produce dupa 1-2 zile de la faza precedenta
– palaria jumatate desfacuta influenteaza negativ aspectul comercial, ciupercile fiind de acum valorificate la calitatea inferioara
– palaria trei sferturi desfacuta
– palaria total desfacuta
– palaria recurbata reprezinta ultima faza in care maturitatea fiziologica a ciupercii se delimiteaza, ciuperca isi disemineaza sporii, iar valoarea comerciala este anulata total
6. Microclimatul necesar dezvoltarii Agaricus bisporus
Una din principalele probleme ale culturii ciupercilor este pregatirea substratului nutritiv, respectiv a mediului de cultura.
Ciupercile Agaricus sunt direct influentate de conditiile de microclimat.
La temperaturi mai mari de 30°C cresterea miceliului se opreste, iar daca aceste conditii persista miceliul piere.
Miceliul ramane viabil la temperatura de 0°C si poate intra imediat in vegetatie cand este pus in conditii potrivite de mediu.
Temperatura de 20°C in spatiul de cultura favorizeaza cresterea miceliului. Daca temperatura va fi mai scazuta, miceliul va avea o crestere mai redusa, astfel la temperatura de 12°C incubarea miceliului se desfasoara in 40-45 zile.
In perioada de recoltare, daca temperatura va fi mai scazuta succesiunea recoltarilor va fi mult mai lenta (la 11-12°C recoltarea se face la 2-3 zile, iar la 14-16°C recoltarea se face zilnic), iar daca va fi mai ridicata (17-18°C) exista riscul uscarii. In acest din urma caz, stropirile se vor efectua cat mai des.
Umiditatea relativa din spatiul de cultura va putea fi mentinuta prin stropirile repetate ale spatiilor de circulatie si chiar ale peretilor si plafonului incintei. Pentru indicarea umiditatii relative din spatiul de cultura se foloseste higrometrul vertical cu fir de par.
Aerisirea trebuie sa fie lenta si continua, de la inceputul culturii si pana la sfarsit, in special in perioada de recooltare, cand ciupercile vor consuma oxigenul si vor elibera dioxid de carbon. In exces de dioxod de carbon, ciupercile vor forma picior alungit si palarie redusa.
Cu ajutorul ventilatiei va trebui sa se asigure o posibilitate de circulatie a aerului, insa fara curenti de aer la nivelul straturilor de cultura.
Umiditatea relativa a aerului trebuie sa se incadreze intre 62-65%. Este mai daunator un substrat cu umiditate ridicata, decat un substrat uscat.
Pentru cultura ciupercilor sunt folosite diferite tipuri de spatii inchise. Astfel, pentru sistemul clasic gospodaresc sunt folosite pivnitele, grajdurile, puiernitele, rasadnitele semiingropate care pot oferi conditii pentru realizarea a 1-2 cicluri de cultura pe an. (N. Mateescu)
Spatiul de cultura trebuie sa corespunda la urmatoarele conditii :
– izolare termica ridicata, fara variatii mai mari de 2-3°C de la zi la noapte
– posibilitatea de aerisire prin ventilatie libera sau dirijata
– posibilitatea dezinfectarii suprafetelor interioare, termic sau chimic
– sa prezinte drumuri de acces
– sa fie ferite de inundatii
– sa fie sigurata sursa de apa in interior sau in apropiere
Tehnologia minima de asigurare a unei bune izolari termice sunt :
– asigurarea unei perne de aer intre plafon si acoperis
– camera tampon la intrare
– tapetarea la exterior cu strat izolator de polistiren, vata minerala, sau natural prin trestie, coceni, paie.
Asigurarea unei bune umiditati.
– stropirea regulata a incintei
7. Substratul necesar culturii Agaricus bisporus
Ciupercile Agaricus sunt heterotrofe, adica nu isi pot sintetiza singure nutrientii. De aceea, ei trebuie oferiti ciupercii prin intermediul substratului nutritiv. Cel mai utilizat este compostul. Compostarea se defineste ca un proces complex ce cuprinde suma transformarilor biochimice, fizico-chimice si microbiene pe care le sufera produsele reziduale organice, de origine vegetala si animala, amestecate in proportii bine stabilite. Produsul nou-obtinut in urma acestui proces poarta numele de compost si se poate gasi in diferite stadii de humificare.
Produsele reziduale ce se preteaza cel mai bine pentru a fi compostate sunt cele provenite din complexele de crestere a animalelor. Ceea ce ar impiedica desfasurarea procesului de compostare este starea compacta a gunoiului de grajd, ce nu permite accesul aerului. Din aceasta cauza etse necesara incorporarea in masa sa a unor materiale cu rol de afanare, care sa constituie in acelasi timp si suportul structural pentru constructia gramezii de amestec ce se recomanda a avea o inaltime de maximum 3-4 m. Forma acestei gramezi este de prisma triunghiulara, fiind dictata atat de necesitatea unei suprafete de aeratie cat mai mari, cat si de nevoia existentei unui profil care sa faciliteze scurgerea apei provenite din eventualele precipitatii. Materialele cu rol de schelet trebuie sa fie biodegradabile si sa permita executarea lucrarilor de remaniere si constructie a gramezii. Remanierea este necesara pentru asigurarea conditiilor de aerobioza precum si pentru omogenizarea amestecului. Materialele cu rol de schelet pot fi paie, coceni, tulpini, etc.
Declansarea procesului de compostare se manifesta prin cresterea temperaturii la 60-65°C in numai cateva zile. Daca temperatura stationeaza la 40-45°C aceasta se datoreaza indesarii exagerate a materialului. In cazul in care temperatura depaseste 70°C se impune remanierea gramezii pentru cresterea inaltimii, in sensul unei tasari mai puternice a gramezii. In cazul in care umiditatea are tendinta sa scada, se vor executa stropiri ale gramezii.
In mod normal, compostul se obtine dupa 2 luni. O tona de compost cu umiditate de 40% contine in medie 300 kg materie organica din care 120 kg carbon organic, 15 kg azot, 10-12 kg fosfor, etc.
Teoretic se deosebesc doua tipuri de compostare : aeroba si anaeroba. Practic insa, rezultatele obtinute in cazul compostarii aerobe sunt net superioare din toate punctele de vedere. Procesul compostarii aerobe cuprinde doua trepte care nu sunt successive ci se intrepatrund.
- Treapta descompunerii materiei organice
Cea mai mare parte din substanta uscata a amestecului de produse reziduale ce se composteaza o constituie celuloza. Alte substante mai sunt in ordinea ponderii pentozanele, lignina, proteinele, grasimi si saruri minerale.
Procesul de descompunere incepe printr-o inmultire rapida a bacteriilor, dintre care primele sunt cele care utilizeaza la nutritia lor proteinele, aminoacizii, sarurile amoniacale si glucidele usor hidrolizabile sau direct asimilabile. Acestora le urmeaza bacteriile si ciupercile capabile sa hidrolizeze celuloza, pectinele si lignina. Prin descompunerea proteinelor si aminoacizilor rezulta amoniacul care este asimilat in mare masura de catre microflora, daca aceasta are la dispozitie carbonul necesar respiratiei si sintezei propriei proteine.
- Treapta sintezei unei noi materii organice
In procesul de descompunere a materiei organice, microflora responsabila de acest proces isi sporeste biomasa. In conditii aerobe din fiecare 100 parti de substanta organica iau nastere 20-30 parti biomasa microbiana. In cazul celei de-a doua trepte activeaza alte microorganisme care preiau compusii rezultati din descompunere si sintetizeaza substante noi. Produsul final al metabolismului acestor microorganisme il constituie substantele humice. Deci, in prima treapta se obtin unii produsi instabili, in timp ce in a doua treapta se sintetizeaza acele substante din care in sol poate lua nastere humusul. Din aceasta cauza compostul rezultat la sfarsitul treptei a doua mai poarta numele si de compost humic. Daca procesul de compostare nu este stopat in momentul in care s-a atins acest stadiu de compost humic, se ajunge la o mineralizare avansata ce implica pierderi insemnate de carbon si azot, numele dat produslui in acest caz fiind compost pamantos, sau popular, mranita. In acest stadiu compostul nu trebuie sa ajunga decat atunci cand urmeaza a fi administrat unor legume mai sensibilie.
In gramada de compostare, apropierea de stadiul final se constata prin scaderea temperaturii la 40-45°C. Dirijand corect procesul prin stabilirea umiditatii initiale a amestecului initial gunoi de grajd-resturi vegetale la maximum 60-65%, umiditatea produsului final va fi sub 40%.
In timpul compostarii viata microbiana se orienteaza pe anumite directii determinata de accesul aerului in gramada si de cresterea temperaturii in conditii specifice de umiditate. Astfel, prin sectionarea gramezii de compost dupa aproximativ o luna de la declansarea procesului de compostare se evidentiaza o structura formata din 3 zone :
– prima zona, centrala, o constituie un nucleu anaerob inchis la culoare, cu umiditate crescuta si temperatura ridicata
– ce de-a doua zona, intermediara, este mult mai uscata, cu temperaturi mai mici decat ale nucleului, in aceasta zona se dezvolta actinomycetele care ii confera prin activitatea lor un aspect de cenusa ; are o grosime de circa 30 cm. Aceasta a doua zona este de fapt zona aeroba activa care genereaza caldura din gramada de compost, caldura care radiind din toate partile se acumuleaza in nucleul central
– cea de-a treia zona, stratul exterior, este formata din material uscat datorita evaporarii masive a apei sub influenta caldurii care urca din straturile inferioare ; are o grosime de circa 20 cm si este considerata a fi o zona cvasi-inactiva in prima parte a procesului de compostare ; ulterior aceasta zona devine sediul populatiei faunistice.
Din punct de vedere al evolutiei compostului, se constata o populare intensa cu bacterii in timpul primei luni, dupa care are loc o scadere. Spre deosebire de bacterii numarul de micromicete creste permanent. Din punct de vedere biochimic acest lucru se explica prin disparitia treptata a formelor de substanta organica usor accesibila precum si prin sinteza de materii humice policondensate. Pentru o intelegere mai buna a dinamicii proceselor microbiene din compost, trebuie amintit ca la inceputul procesului se amesteca doua componente foarte diferite : gunoiul de grajd si resturile vegetale ; fiecare vine cu o alta zestre microbiana, dar evolueaza impreuna spre un produs finit omogen.
Flora bacteriana cea mai numeroasa in timpul primei perioade a procesului de compostare este flora mezofila, aceasta este la inceput de circa 10 ori mai numeroasa decat flora termofila. La incheierea procesului dupa o perioada de circa 3 luni ambele tipuri ajung la o valoare minima. Spre deosebire de flora mezofila, care ramane la aceasta valoare minima, flora termofila poate avea usoare tendinte de crestere. Un alt aspect este acela conform caruia dupa prima luna de compostare s-au pus in evidenta in mod regulat unele specii de bacterii potential patogene, dupa doua luni de compostare disparitia acestor specii este cvasi-totala. (S. Campeanu)
Retetele de compost propuse de dr. Mateescu sunt :
– Compost clasic : gunoi de cal 5 t, superfosfat 25 kg, sulfat de amoniu 17 kg, gips 100 kg, urina de grajd 350 l. Durata compostarii 24-26 zile, cu executarea intoarcerilor la 4-5 zile.
– Compost mixt : gunoi de cal 4,5 t, paie de grau 0,4 t, gunoi de pasari 0,5 t, urina de grajd 1200 l, superfosfat 5‰, sulfat de amoniu 8‰, gips 25‰, colti de malt 5‰.
– Compost sintetic : paie de grau 1 t, gunoi de pasari 400 kg, colti de malt 150 kg, uree 20 kg, ipsos 60 kg.
Spatiul de compostare :
– Compostarea anaeroba, denumita si faza de preinmuiere, se executa pe o platforma descoperita, din beton sau caramida, cu posibilitatea de recirculare a mustului.
– Compostarea aeroba se executa pe o platforma acoperita, sopron, magazie, avand inaltimea de cel putin 3 m, pentru a permite executarea lucrarilor. Amplasarea ei va fi mult distantata de locul de depozitare a substratului uzat, evacuat din ciupercarie. In interior se va asigura o sursa de apa.
Cu privire la necesarul de spatiu pentru compostarea aeroba se precizeaza ca un sopron cu dimensiunile de 7 m lungime si 3 m latime asigura pregatirea compostului pentru 100 m suprafata de cultura, revenind pentru fiecare tona de compost o suprafata de 2,1 m2.
Pentru 100 m2 suprafata de cultura se executa o platforma de 6x2x2, asezata in straturi tasate succesiv. Se uda pana la suprasaturatie si apoi fiecare strat se preseaza pana ce grosimea scade la jumatate. Pentru a permite declansarea proceselor de fermentare in masa de compost, nu se folosesc platforme de compost cu dimensiuni mai mici de 2 m lungime, 1,7 m latime si 1,5 m inaltime, care vor ingloba 1,5-2 tone compost pentru o suprafata de cultura de 15-20 m2.
Dupa o perioada de 12-14 zile, preinmuierea compostului este terminata, iar compostul se duce in sopron sau magazie, pentru faza de fermentatie aeroba. In acest caz, intoarcerile masei de compost se fac la 3-5 zile, fara sa se decaleze, intrucat prin executarea intoarcerilor la mai mult de 5 zile, compostul devine necorespunzator. La fiecare intoarcere se verifica gradul de umezire al compostului (strans in mana apa musteste usor intre degete). In timpul intoarcerilor se inverseaza marginile platformei, in sensul ca marginile vechii platforme se pun in mijloc si invers, si cu furcile prin scuturare se vantura compostul pentru aerisire.
In timpul compostarii se administreaza esalonat urmatoarele amedamente si ingrasaminte organice si minerale :
– asezarea la preinmuiere la compostarea anaeroba : urina 30 litri/m3
– asezarea la compostarea aeroba : gips 2‰
– intoarcerea I: gips 2‰
– intoarcerea II: 4‰ gips, 2‰, sulfat de amoniu 2‰
– intoarcerea III: gips 4‰, superfosfat 3‰, sulfat de amoniu 3‰
– intoarcerea IV: gips 4-6‰
Totalizand amendamentele si ingrasamintele organice si minerale rezulta ca se administreaza urmatoarele cantitati: gips 16-18‰, superfosfat ‰, sulfat de amoniu 5‰, urina 30 l/m2.
In timpul compostarii, ca urmare a proceselor de fermentare, pierderile de substante organice din masa de compost sunt de circa 10-15% si pentru aceasta cultivatorul va trebui sa puna la fermentare o cantitate sporita de compost.
8. Pasteurizarea naturala
Reprezinta o metoda culturala cu scop profilactic, care se aplica la substratul pentru ciuperci dupa executarea a 3-4 intoarceri. Pasteurizarea naturala favorizeaza dezvoltarea in interiorul si exteriorul platformei de compost a temperaturilor mai mari ca 55-60°C pe o perioada mai mare de 48 de ore, capabile sa distruga o serie de agenti patogeni daunatori.
In acest sens, dupa intorsul 3 sau 4 in platforma de compost, se deschid canale verticale cu ajutorul unor burlane sau tuburi cu diametrul de 50-60 cm, care pe masura ce platforma se finiseaza, acestea se vor scoate in masa de compost, ramanand numai canalul de aer.
Canalele de aer din platforma de compost sunt distantate la 1-1,5 m.
La terminare, platforma se va acoperi cu o folie de polietilena, in care se vor lasa libere numai spatiile superioare ale canalelor de aerisire, in asa fel incat circulatia aerului in stratul de compost sa se faca normal.
Se va urmari ca la sauprfata stratului de compost sa se realizeze temperaturi mai ridicate de 55°C pe o perioada de 2-3 zile. Aceasta va conduce la o pasteurizare naturala in toata masa de compost.
Dupa incheierea pasteurizarii, compostul va fi eliberat de folia de polietilena si va putea fi introdus in spatiul de cultura.
Trebuie subliniat faptul ca pasteurizarea naturala se aplica numai in cultura de primavara si in special in cea de toamna, cand temperatura mediului ambiant este mai ridicata de 15°C. (N. Mateescu)
Calitatea substratului nutritiv dupa pasteurizarea naturala
– culoarea : brun negricioasa cu pete albe, datorita actinomycetelor, ciuperci termofile dezvoltate in masa de compost
– textura: prin strangerea in mana este moale, iar paiele se rup usor
– mirosul : placut
– amoniacul liber : mai mic decat 0,1‰. Trebuie precizat ca amoniacul liber este toxic pentru miceliul ciupercii, si favorizeaza dezvoltarea unor ciuperci competitive dintre care mucegaiul verde masliniu (Chaetomium clivaceum) este cea mai periculoasa.
– pH : 7-7,5
9. Asezarea substratului nutritiv
In interiorul spatiului de cultura, substratul de cultura se poate aseza sub diferite forme, in functie de sistemul de cultura folosit.
Asezarea sub forma de biloane : Bilonul, de forma trapezoidala, este folosit datorita faptului ca se realizeaza o suprafata de cultura mult sporita fata de suprafata ocupata.
Biloanele se executa cu ajutorul unor tipare din scandura groasa de 3 cm, geluite sau captusite cu tabla la interior, pentru a se permite ca substratul cat mai bine presat, sa alunece usor la scoaterea din tipar. Lungimea tiparelor variaza intre 1 si 1,5 m. Tiparele pot fi cu fund sau fara fund. In cazul tiparului cu fund, se va proceda la rastrunarea tiparului cand s-a realizat umplerea lui cu substrat presat, spre deosebire de cel fara fund, cand tiparul se va ridica.
Add comment