Comisia Europeana a decis rambursarea cheltuielilor pentru programul regional operational, cheltuieli intrerupte in vara in urma sesizarii unor nereguli la achizitiile publice. Prin urmare, pana la sfarsitul anului 200 de milioane vor intra in economia romaneasca.
Decizia vine ca urmare a indeplinirii, de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, a tuturor recomandarilor si cerintelor Comisiei Europene, precum si a respectarii angajamentului luat de a opera modificari in sistemul de management si control, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.
„Ne bucuram de aceasta veste pe sfarsit de an, mai ales ca s-a muncit foarte mult pentru a convinge Comisia Europena ca suntem parteneri credibili si responsabili. Suntem multumiti, de asemenea, ca solutiile gasite de noi pentru eficientizarea gestionarii fondurilor europene prin POR vor fi implementate si in cadrul altor programe operationale sectoriale.
Provocarea noastra este ca, dupa aceasta decizie, pana la sfarsitul anului sa reusim sa facem platile pentru acele facturi verificate si declarate eligibile, dar care nu au fost trimise spre decontare la Bruxelles, pe perioada in care aceasta operatiune a fost intrerupta. Este vorba despre peste 200 milioane de euro pe care speram sa-i infuzam in economia reala pana la sfarsitul anului. Este o suma considerabila, care va intari si mai mult pozitia Programului Operational Regional in topul performantei programelor operationale derulate in Romania”, a declarat ministrul Elena Udrea.
Pentru deblocarea platilor de catre Comisia Europeana, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a verificat toate achizitiile publice derulate de catre beneficiari in cadrul Axei 2 a POR, iar acolo unde a fost cazul s-au aplicat si corectii financiare, in functie de natura neregulilor gasite, se mai arata in comunicatul citat.
MDRT mai anunta ca pentru a evita in continuare conflictele de interese a fost introdusa obligatia depunerii unor declaratii pe proprie raspundere din partea beneficiarilor si a fost incheiat un protocol cu Agentia Nationala de Integritate, singura entitate nationala care poate verifica conflictul de interese.
Ministerul Afacerilor Europene saluta decizia CE
MAfE saluta decizia Comisiei Europene privind reluarea rambursarii de plati pentru programul operational regional (POR), axa prioritara „Imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale”, care fusesera sistate in iunie 2011.
Totodata, ministerul isi exprima increderea ca, in cel mai scurt timp, vor fi intrunite conditiile pentru ca sa reinceapa procesul de transmitere a declaratiilor de cheltuieli pentru rambursare catre Comisia Europeana si pentru celelalte programe finantate din instrumente structurale.
Comisia Europeana a anuntat oficial joi, 15 decembrie 2011, ca este multumita de progresele realizate pana in prezent in modificarea sistemului de management si control al achizitiilor publice din cadrul proiectelor finantate prin fonduri structurale si de coeziune, se arata intr-un comunicat Ziare.com.
Add comment