Peste 330.000 de persoane au participat în total în cele patru zile ale Festivalului Untold desfăşurat la Cluj-Napoca, cei mai mulţi, 90.000, fiind înregistraţi sâmbătă, când a fost nevoie de restricţionarea accesului pe stadionul Cluj Arena, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor Untold transmis, luni, numărul total de participanţi înseamnă traficul de persoane pe toate cele patru zile ale festivalului.
„Untold 2017 a însemnat în toate cele patru zile, peste 330.000 de oameni din ţară şi din toate colţurile lumii care au participat atât la concertele de pe mainstage cât şi la celelalte scene şi experienţe ale festivalului. Numărul total de participanţi înseamnă traficul de persoane pe toate cele patru zile ale festivalului. Cea de-a treia zi, în care Armin van Buuren a urcat pe scena principală, <<Dragon’s nest>>, de pe Cluj Arena, a adus în tărâmul plin de magie peste 90.000 de participanţi. Show-ul lui Armin van Buuren a fost transmis live integral pe pagina de Facebook a festivalului, dar şi pe pagina artistului, unde peste 30 de milioane de oameni din întreaga lume l-au urmărit în direct, pe scena de la Cluj”, se arată în documentul citat.
Accesul pe Cluj Arena a fost restricţionat în noaptea de sâmbătă spre duminică deoarece s-a atins capacitatea maximă autorizată de ISU, de 63.000 de persoane.
Duminică, în ultima a festivalului peste 86.000 de persoane au trăit experienţa Untold, cel mai aşteptat artist al zilei fiind DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix, care a urcat pentru a doua oară pe scenă şi le-a declarat fanilor că a fost nerăbdător să se întoarcă la Cluj.
Sursa:zf.ro
Add comment