Pugilistul român care câştigă în acest moment două milioane de dolari pe meci preferă investiţiile în locul depozitelor bancare.
Lucian Bute este în acest moment unul dintre cei mai apreciaţi pugilişti din lume, fiind cotat de site-ul BoxRec.com ca al optulea cel mai bun boxer aflat în activitate. Odată cu celebritatea campionului din Pechea (Galaţi) au venit şi contractele serioase.
Pentru lupta pentru cucerirea titlului mondial împotriva lui Alejandro Berrio, din 2007, Bute a câştigat doar 200.000 de dolari. Bursa meciurilor sale a crescut însă considerabil iar în momentul de faţă sportivul care şi-a apărat centura IBF de şapte ori la categoria supermijlocie primeşte aproximativ două milioane de dolari pe meci.
Vezi aici o galerie foto cu cei mai buni boxeri din categoria lui Lucian Bute.
Lucian Bute e hotărât să investească o parte din bani în domeniul imobiliar, însă nu în România, ci în Statele Unite. Antrenorul campionului mondial, Stephan Larouche, a declarat pentru Forbes România că Lucian Bute vrea să profite de oportunitatea pe care i-o oferă piaţa imobiliară americană. „Lucian a cunoscut mulţi oameni care şi-au asigurat viitorul investind în clădiri. Asta e o investiţie sigură in SUA, unde piaţa e foarte jos”, spune Larouche.
Sursa Foto: CLBuzz.com / forbes.ro
One comment
Alina Mateescu
Foarte bine ca isi investeste banii in afaceri profitabile, cat despre alegerea SUA pentru investitii, cred ca e cea mai buna decizie pe care a luat-o!