Preţurile apartamentelor din Bucureşti au reînceput să scadă după o vară în care, calculat în lei, preţurile chiar au crescut pe fondul devalorizării monedei naţionale. Preţul mediu al apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti a scăzut cu 1,9% în octombrie faţă de luna precedentă, potrivit Indexului Imobiliar al ZF, realizat în colaborare cu firma de consultanţă Coldwell Banker, ajungând la o medie de 78.650 de euro în cele 20 de zone din Capitală analizate.
După ce pe parcursul întregii veri preţurile solicitate în euro au stagnat în intervalul 80.100 – 80.600 de euro, evoluţia în lei arătând chiar creştere în urma devalorizării cursului, luna octombrie a determinat spargerea pragului de 80.000 de euro pentru un apartament cu trei camere, în timp ce preţul mediu pe metru pătrat a ajuns la 1.008 euro, potrivit aceleiaşi surse.
În opt cartiere mari din Bucureşti preţurile medii solicitate sunt în intervalul 65.000 – 70.000 de euro, valoare la care achiziţiile pot fi finanţate şi cu ajutorul programului „Prima casă”.
Add comment