Un pescar cunoaste foarte bine frustrarea pe care o poate simti atunci cand vecinul prinde peste dupa peste si toata vina o “poarta” barcuta cu care nadeste locul. Desi acum cativa ani era blamate de toti pescarii, poate si din cauza preturilor mari, acum barcutele pentru plantat si nadit au devenit o necesitate pentru pescari.
Pretul pentru o astfel de ambarcatiune poate varia de la 800 lei (MD) de lei pana la putin sub 15 000 de lei (MD), in functie de dotarile dorite (o ambarcatiune poate fi dotata cu sonar,lumini,camera,etc). O barca eficienta porneste insa de cel putin 1200 de lei. Aceasta are o lungime de peste 65 de cm si poate fi dotata cu una sau doua cuve pentru transportul nadei.
Atunci cand va apucati de constructia unei astfel de barcute de nadit trebuie sa stiti care sunt componentele necesare si faptul ca nu este atat de usor pe cat poate parea. Pentru o barca funcionala aveti nevoie de coca (coca poate fi facuta din fibra,forex si chiar tabla), motor (in functie de dimensiunea cocii optati pentru un motor care sa ofere o tractiune buna – Motor frecvent utilizat 755/40), variator de turatie (modul electronic care permite turatia si mersul inapoi – se opteaza frecvent pentru regulatoarele home-made, care se pot dovedi mai rezistente decat cele din comert),statie (telecomanda cu minim 4 canale plus receptorul aferent – orice statie capabila sa dezvolte o raza de minim 350 de metri), servo (mecanisme de actionare – S3003 si S5010 sunt doua dintre cele mai utilizate servomecanisme pentru sarcina normala),carma,elice,arbore port-elice (tub care face legatura intre motor si elice), acumulator,intrerupatoare si eventual lumini.
Cel mai bun material pentru coca unei barcute este fibra de sticla. In cazul in care detineti matrita pentru un model anume v-o puteti confectiona singur, reducand astfel costurile de productie. In caz contrar puteti alege sa o cumparati de la diversi comercianti, cu preturi cuprinse intre 150 si 350 de lei, in functie de duritate si model. Celelalte componente pot fi achizitionate de pe orice sit de modelism care comercializeaza piese pentru navomodele sau ,in cazul in care aveti cunostinte tehnice, pot fi construite. Daca sunteti decis sa incepeti constructia, nu evitati siturile de profil de unde puteti culege informatii pretioase.
Daca totusi detineti matrita insa nu si cunostintele necesare pentru a turna fibra, puteti apela la firme din zona in care locuiti.
Piesele pentru o barcuta pe care o puteti gasi in magazin nu vor costa mai mult de jumatate din suma respectiva. In cel mai nefericit caz costul de productie va atinge plafonul de 65%, maxim 70.
In procesul de productie trebuie sa intelegeti cateva aspecte esentiale: barca sa pastreze flotabilitatea, sa fie izolata, acumulatorul folosit determina intreg ansamblul, barca sa asigura o viteza rezonabil si un control bun.
O barcuta de nadit poate fi terminata chiar si in doua sau trei zile, insa pentru siguranta asigurati-va ca puteti aloca cinci zile intregului proiect. Cu o durata medie de 5 zile per ambarcatiune veti putea onora cu usurinta patru comenzi pe luna, putand inregistra un profit chiar si de 10000 sau 15000 de lei.
Cea mai dificila parte a afacerii este reprezentata de livrare,proba si transport. Oricine plateste o suma atat de mare va dori sa vada performanta navomodelului, durabilitatea, viteza si distanta pe care o poate parcurge. In aceste conditii este putin probabil sa puteti trimite un colet prin curier. Cel mai eficient mod de vanzare il reprezinta vizualizarea produsului, prin deplasarea fie a dumneavoastra fie a clientului (exista o limitare geografica a acestui tip de vanzare).
Pentru constructia aeromodelelor lucrurile sunt ceva mai dificile. Chiar daca ,in esenta, tehnologia din spatele aparatului este similara cu cea a barcii, diferenta o veti observa la prima proba. Pe langa proportionarea fuselajului, trebuie sa tineti cont de aspecte precum puterea motorului, centrul de greutate,rezistenta,etc.
Orice produs veti alege sa construiti trebuie sa oferiti si o garantie sau macar post-garantie. Stabiliti conditiile in care se efectueaza garantia sau daca aceasta se efectueaza.
Promovarea se face fie prin intrermediul siturilor de profil, fie prin propriul site (in situatia in care dorim productie in serie).
Statut juridic: Intreprindere Individuala (SRL pentru productia in serie)
Licenta: Nu este necesar
Capital initial: 0
Venit lunar mediu: 15000 lei (MD)
Locatie: spatiu minim necesar 12mp
Aptitudini: Cunostinte tehnice si indemanare
Avantaje: Cerere in crestere
Dezavantaje: Garantia si transportul/livrarea
Marketing: Forumurile online si magazine locale de profil
2 comentarii la “Aeromodele si navomodele, investitie minima – proft maxim”
Mihai Bran
Aeromodelele pot fi foarte utile daca stii sa le folosesti.
toni
nu numai navomodelele de plantat sunt…. navomodele! machetele de prezentare sau de vitrina sunt de asemenea navomodele , si au preturi chiar si de 100 000 de euro .